Timbru sec

Timbrul sec este procedeul de imprimare fără depunere de culoare, în relief negativ pe un material plan cu duritate moderată care, la temperatură ridicată și sub presiunea matriței, preia forma acesteia. Odată realizată, matrița de timbru sec se poate refolosi.

Aplicarea unui timbru sec se realizează cu ajutorul unei matrițe personalizate cu grafica dorită de către client, care este mai apoi aplicată la temperaturi ridicate și prin exercitarea unei presiuni mari de contact.Pentru un aspect mai impresionant, cu o imprimantă specială, putem aplica folio de orice culoare, executând două modalități de personalizare într-un singur pas. Folio este o metodă de personalizare, care constă în depunerea în relief a unei folii colorate. În acest caz, rezultatul obținut constă într-o adâncitură colorată a obiectului respectiv. Culorile pot varia, astfel că puteți opta pentru argintiu, auriu, alb, negru, roșu, verde, albastru etc. Așadar, personalizarea cu ajutorul unui timbru sec reprezintă un procedeu elegant, care schimbă aspectul materialului.

Tehnica ne permite să personalizăm o mulțime de obiecte promoționale, precum: agende, portofele, mape din piele, lucrări de licență, lucrări de dizertație și multe altele.